Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor va fi eliminat

scoala

Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat. Astăzi, va avea loc o ședință a miniștrilor și specialiștilor în sănătate implicați în decizia guvernamentală, a anunțat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică și ai Comitetului Național pentru Situații de Urgență discută ca pe modelul grădinițelor să se stabilească și funcționarea școlilor. Noua hotărâre se va aplica cel târziu vineri, ziua la care se decid scenariile pentru săptămâna următoare în privința funcționării școlilor.

Propunerea ar fi venit de la ministrul educației, care ar fi susținut extinderea testării în școli și funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în timp de pandemie, prin decuplarea de un anumit prag la care să fie automat închise cursurile față în față, deciziile fiind luate în funcție de numărul de îmbolnăviri fiecare școală.

„Vom avea pe parcursul zilei de azi discuții cu toți cei îndreptăți să se pronunțe pe risc/beneficii cu privire la modul de continuare a școlii. La acest moment regula e clară: în localitățile în care se depășește 6 la mie vineri, școlile ar urma să intre în online. Primim foarte multe solicitări în acest sens. Sunt convins că toți cei îndreptățiți vor căuta acel echilibru. E necesar să anunțăm dacă rămânem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim noi, vom putea să menținem și școlile deschise, la fel ca creșele și grădinițele. Cele mai multe state din UE aplică principiul școlile se deschid primele și se închid ultimele.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit reglementărilor actuale, grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, decizie care este luată de autorități independent de indicele de infectare.