30 de ani la volan și aceeași pasiune pentru șofat. Este povestea Lăcrămioarei, o șoferiță pentru care autobuzul a devenit parte din viață, iar fiecare zi pe traseu înseamnă o nouă responsabilitate pentru oamenii pe care îi transportă. Pentru ea, drumul nu înseamnă doar kilometri și stații, ci și zeci de povești care trec, zi de zi, prin fața volanului.
De trei decenii, viața Lăcrămioarei se măsoară în kilometri, stații și trasee. Pentru ea, șofatul nu a fost niciodată doar un loc de muncă. A devenit o pasiune, iar autobuzul, locul în care își petrece o mare parte din zi.
În fiecare dimineață urcă la volan și pornește pe traseu. În spatele ei se află zeci de oameni care trebuie să ajungă la serviciu, la școală, la medic sau acasă. Pentru câteva stații, siguranța lor depinde de atenția celui care conduce.
Asta înseamnă, de fapt, meseria de șofer de autobuz. Nu doar să știi să conduci, ci să fii atent la fiecare detaliu. La pietonii care traversează, la mașinile care schimbă banda, la pasagerii care se ridică înainte ca autobuzul să oprească și la cei care încearcă să prindă autobuzul din urmă.
Lăcrămioara, șoferiță
Am început tot pe vremea treolei buzelor. După aia am urcat pe autobuze. Am plecat o perioadă pe o mașină de marfă. Și după aia m-am reîntors, că vechea dragoste nu se uită niciodată. Așa aici acum se arde 2 ani de zile, dar nu s-a uitat nimic din trecut.
Într-adevăr, nu e o meserie ușoară. Concentrare maximă. Oameni în trafic, participanți la trafic. Sunt unii foarte răi. Că dacă ne vede că suntem femei, gata, femeile la cratiță. Deși vă gândeți că mai mulți bărbați sunt astăzi șefi decât noi femeile. Dar le-am demonstrat și probabil din invidii, din orgoliu lor.Noi femeile suntem mai presuți și iau o mașină micuță și nu se încadrează cu alea și noi cu astea mari putem să facem față. Meseria pare puțin atipică.
Un autobuz are nevoie de mai mult timp pentru frânare și de mai mult spațiu pentru manevre. Plecarea din stație nu se face ca într-un autoturism, iar o frânare bruscă poate pune în pericol un pasager aflat în picioare.
De aceea, răbdarea este una dintre cele mai importante calități ale unui șofer care transportă oameni.
Iar responsabilitatea nu se oprește la ușa autobuzului. Ea trebuie împărțită cu toți cei care folosesc același drum.
Lăcrămioara, șoferiță
Mare grijă la călători că trebuie să-i siguranța lor. Să nu-i frânezi, să nu-i accidentezi, să nu se lovească. Sunt bătrâni care se dezchilibrează și la o frână vă dați seama, care e la alți participanți, ei nu gândesc. O frână, poate noi punem un autobuz de oameni în cap. Ei nu gândesc chestia asta. Pot să fie copilul lor, pot să fie mama lor sau bunica, că o bunică în vârstă, vă dați seama, gen, cum stau. Dar ei nu gândesc chestia băie că eu las o marjă de siguranță în față, pentru ca să pot frâna în siguranță. Ei atunci, în bucățica aia noastră, care noi am lăsat-o de siguranță, ei se atunce acolo să bagă. Și atunci, vă dați seama, noi suntem impuși să căutăm metoda cea mai ușoară.
Iar pentru femeile care iubesc șofatul și se gândesc să transforme pasiunea într-o meserie, povestea ei poate fi un exemplu. Volanul nu are gen. Are nevoie de pregătire, atenție, curaj și, mai ales, responsabilitate.
About The Author
