Poşta Română anunță că va livra pensiile la timp în decembrie

posta roaman

Poșta Română a anunțat astăzi că va distribui, la timp, pensiile şi drepturile sociale aferente lunii decembrie, în condițiile în care a recepționat integral viramentele bancare din partea Casei Naţionale de Pensii Publice.

”Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie. Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale”, se arată într-un comunicat de Poșta Română.

Nicolae Ciucă a declarat, joi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament, că vineri va avea loc o şedinţă de Guvern pentru dezbaterea recitificării bugetare şi a deficitului bugetar şi a susținut că vor fi resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor, cât şi fondurile “pentru nevoile Ministerului Sănătăţii”, în contextul pandemiei.