Polonia incurca planurile administratiei Biden si nu trimite direct avioane Ucrainei

pilot

Polonia nu se implica in conflictul militar din Ucraina si nu accepta sa livreze direct avioane militare guvernului de la Kiev, in ciuda insistentei administratiei Biden care l-a trimis in week end pe Antony Blinken sa negocieze la Varsovia.

Polonezii au transmis ca vor transfera avioanele Mig 29 la baza americana din Germania iar SUA sa se ocupe cu furnizarea lor catre Ucraina. Pentagonul a respins aseara propunerea Poloniei. „Pur și simplu nu ne este clar că există o rațiune de fond pentru asta”, a spus John Kirby, secretarul de presa al Pentagonului.

„Ideea prezentată de Polonia este prea riscantă deoarece SUA și NATO încearcă să evite un conflict total între alianță și Rusia…Perspectiva ca avioane de luptă „la dispoziția Guvernului Statelor Unite ale Americii” să plece dintr-o bază SUA/NATO din Germania pentru a zbura în spațiul aerian care este contestat ridică îngrijorări serioase pentru întreaga alianță NATO”, a completat Kirby.

Sâmbătă, presedintele ucrainean Zelenski a cerut sprijin american pentru a facilita transferul avioanelor de luptă din epoca sovietică din țările est-europene în Ucraina, unde piloții au fost instruiți să le piloteze și le-ar putea folosi pentru a încerca să controleze cerul.

Sâmbătă seara, oficialii americani și polonezi discutau despre un potențial acord privind transferul unor avioane de luptă americane F-16, în schimbul trimiterii Poloniei în Ucraina a avioanelor Mig29.

„Colaborăm cu Polonia pentru a vedea dacă putem sa oferim ceva ucrainenilor”, a declarat Blinken. „Dar vrem, de asemenea, să vedem dacă putem fi de ajutor pentru a ne asigura că, indiferent de ceea ce oferă ei ucrainenilor, li se acordă ceva pentru a compensa orice decalaj în securitatea Poloniei care ar putea rezulta”, a mai adaugat acesta.

Acum vizita in Polonia a vicepresedintelui SUA, Kamala Harris, devine mult mai complicata.