Polițiștii vasluieni au aplicat amenzi de 30.000 de lei pentru transportul și vânzarea ilegală de lemn

lemn foc

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale privind exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

Cu această ocazie, au fost efectuate verificări faţă de transportatorii neprofesionişti care figurau în aplicaţia SUMAL 2.0 cu transporturi de material lemnos ce însumau peste 20 mc/ 12 luni consecutive.

În urma acestor verificări au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale ca urmare a nerespectării prevederilor art. 19, alin. 2, lit. c din Legea nr. 171/ 2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de 30.000 lei şi a fost dispusă confiscarea valorică a cantităţii de 71,93 mc material lemnos,în valoare de 13.414 lei.

Totodată, au fost efectuate controale în rândul operatorilor economici ce comercializează material lemnos din depozite, ocazie cu care a fost constatată şi aplicată o sancţiune contravenţională, pentru nerespectarea prevederilor art. 19, alin. 2, lit. e din Legea nr. 171/ 2010, în valoare de 10.000 lei şi a fost dispusă confiscarea valorică a cantităţii de 39,78 mc material lemnos, în valoare de 6.592 lei.