Politistii de la transporturi, recomandari pentru pelerini

pelerini

Avand in vedere ca pelerinii vin cu trenul in municipiul Iaşi, pentru a participa la sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, politistii de la prevenire impreuna cu cei de la Transporturi si cu jandarmii ieseni au desfasurat o activitate preventiva in Gara Mare.

Polițiștii le-au recomandat pelerinilor să îşi supravegheze bunurile şi valorile pe care le au asupra lor, în special atunci când se află în zone aglomerate.

De asemenea, aceștia au fost sfătuiți să nu își lase bagajele nesupravegheate și nici să nu le încredințeze unor persoane necunoscute.

Anca Vîjiac, purt. de cuv. IPJ Iași: „In cadrul activitatii, pelerinii au primit de la politisti si jandarmi sfaturi si pliante cu recomandari preventive pentru a evita victimizarea si implicarea, in orice mod, in fapte antisociale. De asemenea, le-au fost transmise informații cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARSCoV-2: să poarte masca de protecţie, inclusiv în spaţiile publice deschise, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind libera circulaţie”.