Polițist din Neamț, campion național la Campionatul Național de Skandenberg 2026
Un polițist din județul Neamț a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Skandenberg 2026, confirmând că performanța sportivă poate merge mână în mână cu activitatea profesională.
Agentul de poliție Lupu Cosmin-Gabriel, din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, a participat în perioada 21–22 martie la competiția națională, unde a reușit să urce de mai multe ori pe podium.
Acesta a obținut locul I la categoria Tineret +110 kg, atât la brațul stâng, cât și la brațul drept, dar și locul I la categoria Seniori +110 kg, la brațul drept. De asemenea, a ocupat locul III la Seniori +110 kg, brațul stâng, și locul III la categoria Open.
Rezultatele obținute sunt rodul muncii intense, al disciplinei și al numeroaselor ore de antrenament, sportivul demonstrând un nivel ridicat de pregătire și determinare.
La finalul competiției, acesta a transmis un mesaj de mulțumire celor care l-au susținut în parcursul său sportiv, adresându-se în mod special antrenorului său, maestrul Chipreanov Andrei, clubului Bucovina Skandenberg și sponsorilor care i-au oferit sprijin.
Reprezentanții Poliției Neamț au transmis felicitări pentru rezultatele obținute, subliniind că astfel de performanțe aduc un plus de imagine instituției și demonstrează importanța perseverenței atât în sport, cât și în carieră, potrivit www.stiri-neamt.ro