Poliţist bătut în faţa casei de rudele unei femei care a intrat cu BMW-ul în maşina sa

646x404

Un poliţist de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Dâmboviţa, în vârstă de 35 de ani, s-a ales şi cu maşina avariată şi cu vânătăi pe tot corpul, după ce mai multe persoane l-au atacat în faţa casei.

Omul legii a fost trezit, luni, 27 decembrie, puţin după miezul nopţii, de o buşitură zdravană. O şoferiţă a intrat cu BMW-ul în maşina sa, parcată în faţa porţii. După ce a ieşit să vadă ce s-a întâmplat, bărbatul s-a trezit cu rudele femeii care l-au luat la bătaie. Totul s-a întâmplat în faţa casei sale din Băleni.  

Agentul şi-a sunat colegii să intervină, însă nici aşa nu s-au potolit agresorii, care au continuat să îl lovească şi să îl ameninţe cu moartea.  

Bărbatul şi-a scos certificat medico-legal şi va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. 

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul savarşrii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi violare de domiciliu, precum şi distrugere.

Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

foto: adevărul

Sursă: Adevărul