Poliția Locală a intervenit în zona Stării Civile din Piața Unirii. Au fost sancționate persoanele care solicitau bani de la invitații la nunți
Ziua căsătoriei este, pentru mulți, unul dintre cele mai importante momente din viață, iar mirii își doresc să îl petreacă alături de familie și prieteni, fără incidente neplăcute. Pentru ca ceremoniile să se desfășoare în condiții de liniște, polițiștii locali au desfășurat o acțiune în zona Stării Civile din Piața Unirii.
Potrivit Poliției Locale Iași, echipajele Serviciului Intervenții au asigurat ordinea și siguranța publică în timpul oficierii căsătoriilor și au intervenit după ce mai multe persoane solicitau bani de la participanții la evenimente.
În urma verificărilor, au fost aplicate măsurile legale prevăzute de Legea nr. 61/1991 față de persoanele care apelau la mila invitaților prezenți la ceremoniile de căsătorie.
Reprezentanții Poliției Locale spun că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru ca evenimentele organizate la Starea Civilă să se desfășoare într-un climat de ordine și siguranță.