Poliția face cercetări după ce Diana Șoșoacă a realizat un clip video în interiorul cabinei de vot
Diana Sosoaca este in live pe retelele de socializare de dimineata. Aceasta a scris pe pagina de Facebook că romanii votează de fapt un președinte interzis.
”Dreptul la nesupunere civică! Dreptul fundamental al omului! Votați prețedintele interzis! Anulați sistemul! Anulați puterea sistemului! Bravo dragi români! Aceasta este atitudinea adevărată atunci când sistemul instaurează dictatura”, a fost mesajul Dianei Șoșoaca.
Aceasta si-a continuat tirada dupa ce a iesit de la urne. “Oamenii ne-au votat ca sa stie ce votam, nu ca sa ne ascundem votul. Este cea mai mare mizerie din partea sistemului să interzici să-ți faci votul public. E votul meu, e proprietatea mea, e alegerea mea, e opinia mea”, a declarat aceasta dupa prezenta la urne.
“Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, senator în Parlamentul României, ar fi realizat un clip video, în interiorul cabinei de votare. Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 6 Poliție, pentru posibila încălcare a normelor art. 55 lit. m) raportat la art 56 alin. (1 ) din Legea nr. 370/2004, privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot și în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis Politia Capitalei.