Poli Iași – CFR, astăzi, ora 18.30. Pancu vrea să schimbe sistemul

130190967_3801451296565734_4058728212934603306_o

Politehnica Iași întâlnește astăzi, de la ora 18.30, formația CFR Cluj, într-o nouă etapă din Liga 1 de fotbal. Măcinată mai mult de suspendări, decât de accidentări, formația ieșeană ar putea juca într-un nou sistem în această seară.

“Va fi un meci complicat, mai complicat decât la Cluj, mai ales că avem absenţe importante, suspendaţii Frăsinescu, Platini şi Vanzo, lucru care mă face să mă gândesc să schimb sistemul. Stăm însă mai bine cu moralul, ne-am demonstrat nouă că putem bate pe oricine. În plus, astrele s-au întors cu faţa la noi la Cluj, după multe meciuri cu ghinioane, sperăm să avem în continuare şansă şi să rămânem aceeaşi echipă muncitoare, unită, formată din super-profesionişti, care joacă indiferent de problemele financiare. Cele patru victorii pe care le-am obţinut la Iaşi, trei în campionat, au fost în meciuri jucate duminica”, a spus Daniel Pancu.

Manuel De Iriondo este optimist înaintea partidei, sperând într-o nouă victorie împotriva campioanei.

“CFR e o echipă mare, una din cele mai bune din România. Putem însă învinge, aşa cum am făcut şi în Cupă, dacă vom rămâne focusaţi. Salariiile sunt importante, e greu că nu le primim, mai ales că eu sunt departe de casă. Când intru însă pe teren, uit de problemele financiare şi dau tot ce e mai bun, indiferent de post. Am jucat şi stoper la Iaşi, pentru prima dată în carieră, m-am simţit bine, voi juca oriunde îmi cere antrenorul” a precizat argentinianul.