Podul peste râul Bahlui de pe DJ 280C, care face legătura între DN 28 (Lețcani) și localitățile Banu și Dumești, va fi reabilitat

pod

Podul peste râul Bahlui de pe DJ 280C, care face legătura între DN 28 (Lețcani) și localitățile Banu și Dumești, va fi reabilitat.

De peste 40 de ani, nu s-a mai investit pentru repararea acestui obiectiv de infrastructură ajuns acum într-o stare avansată de degradare.

„Am făcut o vizită în teren unde am discutat cu Mihai Cocoveică, primarul comunei Dumești, despre proiect și alte investiții în infrastructură, necesare pentru comunitatea din Dumești. Ca urmare a aprobării proiectului de Consiliul Județean Iași, DJADP Iași a demarat deja procedura de achiziție publică pentru întocmirea documentațiilor tehnico – economice pentru acest pod. În paralel, vor fi executate lucrări de întreținere și reparații la partea carosabila a drumului județean DJ 280C, de îndată ce temperaturile exterioare vor permite acest lucru”, a anunțat președintele CJ, Costel Alexe.