Podul peste Dunăre de la Brăila, inaugurat cu fast. Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, prezenți la marea deschidere

Podul de la Brăila, cel mai lung pod suspendat din România, este inaugurat astăzi, iar printre oficialitățile care participă la marea deschidere se numără președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.

Cel mai scump obiectiv de infrastructură realizat în ultimii 30 de ani în România este inaugurat la Brăila. Podul peste Dunăre va fi deschis circulației rutiere începând de azi, de la ora 13.00. Deocamdată, podul va fi deschis doar pe timpul zilei.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la deschiderea podului peste Dunăre de la Brăila. La inaugurare participă mai multe oficialități, printre care premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați.

Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar la început aceasta se va face doar ziua, astfel încât muncitorii să poată demonta schelele pe parcursul nopții.

sursa antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *