PNL Iasi: “Un singur răspuns la geamătul lui Maricel Popa: Demisia!”

Sharing is caring!

Domnul Maricel Popa se plânge ca un copil alintat. E neputiincios în tot ce încearcă să întreprindă. Pur și simplu gândește haotic și decide numai prostii. Dar după ce se iluzionează, rătăcit în propria imaginație și confruntat cu eșecuri după eșecuri, aruncă vina invariabil pe Guvern și PNL.

Realitatea este că, din păcate, domnul Maricel Popa este depășit complet de legislația administrativă, depășit de starea de urgență pe care a tratat-o cu o campanie imatură de imagine pe facebook, depășit de actualitate. Până și oamenii pe care îi laudă se simt jenați în preajma lui.

Singura sa constantă – este omul nepotrivit la timpul nepotrivit. Mereu și mereu pare din alt film. Așa și acum. Prin urmare, la scâncetul lui Maricel Popa avem un singur răspuns: este teribil, dar teribil de incompetent, iar cei care suferă din cauza asta sunt ieșenii!

Iaşul nu mai poate tolera un asemenea personaj la conducerea judeţului nici măcar pentru câteva luni, motiv pentru care grupul consilierilor judeţeni PNL Iaşi îi solicită demisia de îndată prim-consilierului neputincios, Maricel Popa.

shares