Ploi abundente si inundatii in zona Moldovei

Sharing is caring!

Specialiștii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad și de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați supraveghează în permanență cursurile de apă și lucrările cu rol de apărare împotriva inundațiilor, ca urmare a gradului ridicat de instabilitate atmosferică.

În județul Iași pe arii relativ extinse s-au semnalat averse ce au avut caracter torențial, descărcări electrice și au fost condiții de grindină. Timp de doua zile, pe raza județului Iași s-au înregistrat precipitații cu o valoare maximă de 23.6 l/mp la postul pluviometric Gorban.

În județul Botoșani instabilitatea atmosferică a fost accentuată și s-au înregistrat precipitații locale, în intervale scurte de timp. Precipitația maximă s-a înregistrat la stația hidrometrică Dorohoi, 21.4 l/mp.

În județul Galați, precipitația maximă a fost de 21.5 l/mp la stația hidrometrică Tecuci. În județul Vaslui s-au înregistrat cantități însemnate de precipitații, cumulat în ultimele 24 de ore la postul pluviometric Negrești s-au consemnat 74.2 l/mp.

shares