Piesa la care renunţă mulţi români, deşi este ilegal. Reacţia unui şofer de BMW: “O grămadă de bani şi mare lucru nu face”

Tot mai mulţi şoferi circulă fără filtru de particule. E ilegal ce fac şi ar putea rămâne fără certficiat de înmatriculare. Dar dincolo de asta, modificările maşinilor otrăvesc aerul pe care îl respirăm şi pun în pericol viața celor ce recurg la aceste transformări neautorizate.

Stațiile ITP sunt primele care ar trebui să descopere astfel de modificări neautorizate.

Robert Tăicuțu Inspector ITP: Au fost foarte multe persoane care au venit fără filtru de particule, unii chiar nu știau, așa au cumpărat mașina. Noi le respingem mașina pe motivul acesta, îi îndrumăm către service pentru înlocuirea filtrului sau montare după caz, iar apoi revin pentru ITP.

Registrul Auto Român face controale periodice, dar nu suprinde nici pe departe numărul total al celor care circulă fără filtru.Claudiu Mija, director RAR: În acest scop, noi folosim și această evaluare vizuală, verificăm integritatea carcaselor filtrelor de particule pentru a vedea dacă nu au fost făcute anumite modificări la acestea.

Nouă mașini diesel din 100 sunt modificate astfel

Numai în primul trimestru al acestui an, verificările au arătat că nouă mașini diesel din 100 sunt modificate astfel.

Proprietar BMW: O prostie filtrul de particule, o grămadă de bani și mare lucru nu face. Mașina asta de exemplu are Ad Blue, pentru ce-i mai pui și filtrul ăla? Sunt bani în plus! O prostie, sincer, o prostie! Asta e!

În realitate filtrul reţine particulele mari nearse, care altfel ar ajunge în atmosferă și ar otrăvi aerul pe care-l respirăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *