Piatra-Neamț va avea un teatru de vară în zona Ștrandului
Municipiul Piatra-Neamț va avea un nou spațiu pentru evenimente culturale și spectacole în aer liber, după ce a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unui teatru de vară în zona Ștrandului Municipal. Proiectul are o valoare de aproximativ 12 milioane de lei, din care doar 2% reprezintă contribuția bugetului local, diferența fiind acoperită din fonduri europene nerambursabile. Noul teatru de vară este conceput ca o construcție deschisă, cu o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri. Acesta va include o scenă, spații tehnice și zone destinate artiștilor, iar structura va fi acoperită pentru protecție împotriva intemperiilor. Autoritățile locale susțin că lucrările vor fi derulate în perioada următoare, conform etapelor de implementare a proiectului finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.