Petru Movilă, președintele PMP Iași: „11 milioane euro pentru nimic!”

Petru Movilă a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a vorbit despre Spitalul mobil de la Lețcani.

Petru Movilă, președintele PMP Iași: „11 milioane euro pentru nimic. Spitalul mobil de la Lețcani, care tocmai va fi făcut pachet și trimis celor de la ISU, nu a funcționat o zi la capacitate normală, nu maximă.
Cred că este una dintre cele mai proaste achiziții făcute vreodată în România, exemplu negativ atât pentru proceduri cât și pentru spitalul în sine.
În 2020, Consiliul Județean a dat 11 milioane euro pentru un spital care nu poate fi folosit la temperaturi mai mici, care nu posedă instalații minime de funcționare și care nici acum nu se știe dacă a primit sau nu toate obiectele necesare de la firma câștigătoare din Turcia.
Cine plătește pentru tot ce s-a întâmplat? Din punctul meu de vedere s-a creat un prejudiciu de 11 milioane euro din banii ieșenilor, echivalent al modernizării câtorva drumuri județene sau dotarea cu aparatură a unor spitale.
Aș evita să spun jaf din banii publici dar nu știu dacă nu cumva, peste ceva vreme, autoritățile vor dovedi că o ideea bună a ajuns în halul asta din cauza intereselor unor personaje care s-au perindat prin CJ la aceea vreme.
Pe cei din fosta conducere a CJ, cei care au coordonat achiziția, care se laudă peste tot cu spitalul, i-aș întreba doar atât: dacă ar avea nevoie, ei ar sta internați în acest spital, mai ales în vreme de iarnă?
Eu cred că este timpul ca autoritățile să își facă treaba și sa aprofundeze cercetările în acest caz. Nu se poate ca un spital de o calitate atât de proastă să fie o simplă nenorocire pe capul ieșenilor sau doar o achiziție eronata.
Cine ne dă banii înapoi?”

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!