Cazul din centrele de bătrâni arată că România duce lipsă de un cadru legislativ adecvat care să aibă grijă de persoanele vârstnice de care nu mai are nimeni grijă. Acum câțiva ani, am depus un proiect de lege pentru protecția persoanelor vârstnice. Părinții și bunicii celor care nu mai au cum – sau nu mai vor – să îi îngrijească.
Ei nu sunt ai nimănui și abia aici este de datoria statului să intervină și să îi protejeze de astfel de cazuri cum este cel de la Ilfov. De la depunere au trecut 10 ani. De atunci, dacă se adopta, poate astfel de cazuri nu mai erau posibile.
Proiectul de lege depus de mine prevedea dezvoltarea de programe de interes național care să susțină financiar comunitățile locale în vederea aplicabilității Legii nr. 17/2000 privind persoanele vârstnice.
Argumentam în favoarea acestei propuneri prin faptul că susținerea persoanelor vârstnice la domiciliu prin asigurarea serviciilor sociale comunitare duce la o mai bună integrare socială a acestora și erau mai bine monitorizați.
Propunerea mea includea, în centrele rezidențiale care urmau a fi construite, să se asigure inclusiv accesul persoanelor în vârstă fără venituri, într-o proporție stabilită de comunitatea locală.
Din păcate, aceeași majoritate PSD – PNL a dat vot negativ acestui proiect de lege. Posibil poate și la influența mafiei din rețeaua îngrijirilor la domiciliu și a CNAS.
Prin lipsa de reacție, prin lipsa de empatie și lipsa de implicare ca simpli oameni și ca reprezentanți ai unor instituții cheie s-a permis perpetuarea unor astfel de situații inumane. Azilurile groazei este puțin spus.
Din viitorul Parlament, în calitate de reprezentant și al celor de care nu mai are cine să îi apere, voi redepune acest proiect.
Din grijă pentru cei vârstnici, de care nu mai are nimeni grijă, îmi propun să creăm cadrul legal corect pentru a împiedica astfel de abominații să se mai repete.
About The Author
