Petru Movilă, Președinte PMP Iași: „Planul național de redresare și reziliență trebuie făcut public”

Petru_Movila

Petru Movilă, Președintele PMP Iași a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care susține că Planul național de redresare și reziliență (PNRR) trebuie făcut public.

„Este absolut corect și moral față de români, pentru ca aceștia trebuie să cunoască ce a propus Guvernul României la finanțare prin acest proiect.

Este obligație legală ca Guvernul să pună în dezbatere publică aceasta temă, cu o valoare de aproximativ 30 miliarde euro. De asemenea trebuie făcute public, dacă există, solicitări sau condiționări ale Comisiei Europene pentru România, referitor la aprobarea PNRR. Trebuie precizări publice referitoare la data la care se va redepune PNRR la Bruxelles și forma finală a acestuia. La acest moment nu există nimic public, transparent, asumat de Guvern referitor la cele două solicitări. Nu se cunosc condițiile în care un proiect poate fi depus și inclus pe lista PNRR.

Pentru Iași și Moldova, trebuie să știm, vom avea incluse Autostrada Unirii, A 7, Siret-Bacău-Focșani, Ruse? Vom avea Institutul de boli cardio-vasculare, șosele de centură și alte proiecte? USR-PLUS, s-a privatizat cu aceasta temă, liberalii sunt pe lângă, precum galeria din sport. PNRR trebuie asumat de Guvern ca un program de cursă lungă, făcut public.

Trebuie să fie un program pentru România, pentru români și nu pentru găști sau negocieri din interiorul partidelor sau dintre acestea”, se arată în mesajul postat de Petru Movilă pe pagina sa de Facebook.