Petru Movila – presedinte PMP Iasi: „De ce nu a cumpărat statul român acţiunile Enel?”

Cu cât dă statul într-un an pentru pensiile speciale, se puteau cumpăra acţiunile Enel şi mai rămâneau şi bani. Doar că statul român este îngust la minte când vine vorba despre investiţii şi foarte inventiv când vine vorba despre interesele proprii.
Enel a anunţat de foarte mult timp că îşi vinde acţiunile, iar astăzi au adus la cunoştinţă faptul că au semnat cu grecii de la Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de către Grupul Enel în România, pentru suma de 1,260 miliarde Euro. Statul grec a putut, statul român de ce niciodată nu poate?
Enel are în România peste 3 milioane de clienţi, care o bună bucată de vreme s-au întrebat ce se va întâmpla cu ei. În jurul actualelor companii din domeniu, statul român putea contura o strategie coerentă care să ajute românii să plătească facturi mai mici la energie şi la gaze naturaşe. ANRE a şi recomandat statului român să facă investiţii. Doar că, PSD şi PNL nu fac decât investiţii în ei, după propriile interese şi nu după interesele românilor.
Până la urmă, statul român are sau nu are o strategie naţională de investiţi în ceea ce priveşte in sistemul energetic românesc?