Petru Movilă: „Fuziunea PNL – PMP este o temă pe buzele multora, dar nu pentru PMP”

foto_Petru_Movila

Necesități pentru ieșeni

Deputatul PMP de Iași, Petru Movilă, spune că informațiile apărute în presă cu referire la fapctul că PMP a decis fuziunea prin absorbție cu PNL „nu sunt conforme cu realitatea”.

Conform acestuia, este posibilă o colaborare între cele două partide.

„Este clar că am fost foarte corecți cu PNL atunci când am susținut Guvernul Orban. Este clar că putem colabora și să fim corecți în condițiile și pe proiectele stabilite de comun acord. După PSD și PNL, PMP are cei mai multi aleși locali, peste 2200. Conducerea PMP a stabilit că președintele Cristian Diaconescu, împreună cu europarlamentarul Eugen Tomac, să aibă discuții cu PNL despre intențiile și modul în care văd aceștia o potențială colaborare, urmând ca apoi, fiecare partid să decidă.”, a declarat Petru Movilă.

În spațiul public s-a vorbit și despre o o fuziune PNL și ALDE, partidul care ar s-a opus ca în Guvernul Orban să fie incluși miniștri de la PMP.

„Sigur că informațiile apărute în presă nu sunt conforme cu realitatea. Deranjantă este și această tendință de recoltă colectivă a PNL, în sensul în care PMP este alăturat de ALDE, partidul lui Tăriceanu, cel care a condiționat susținerea Guvernului Orban de neincluderea pe lista de ministri a unor membri PMP. La fel cum nu pot fi uitate situațiile în care în unele consilii județene și municipale nu s-a făcut majoritate PNL – PMP din cauza unor lideri PNL. În această situație tensionată și neclară, nu avem nicio presiune să luăm astăzi decizii care peste câteva luni nu vor mai corespunde aspirațiilor membrilor PMP.”, a conchis Petru Movilă.