Petru Movila – City Manager Iasi: „Institutul Inimii, proiect gata de finanţare. Una din cele mai mari reuşite pentru ieşeni!”

institutul inimii

In plenul Consiliului Judeţean a fost adoptat proiectul privind depunerea documentaţiei privind construirea şi dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară din fondurile PNRR pentru componenta de Sănătate.

PMP a votat pentru acest proiect, pe care îl consider unul dintre cele mai importante şi necesare pentru întreaga regiune de Nord-Est, alături de Autostrada Iaşi – Tg. Mureş.

Este o investiţie care a fost demarată ca urmare a unor discuţii iniţiale la care am fost parte, cu demersuri iniţiale făcute de mine la Ministerul Sănătăţii şi continuate apoi de o întreagă echipă, dar mai ales de prof. Grigore Tinică, fără de care nimic nu s-ar fi concretizat.

Ce e important din acest moment este că trebuie să existe o unitate în decizii şi în acordul politic. Documentaţia trebuie să aibă concretizare financiară, iar această susţinere nu poate veni decât din fonduri europene.