Petru Movilă: „Avem o țară guvernată parțial”

Petru Movilă

Președintele PMP Iași, Petru Movilă, transmite că România are nevoie de un guvern stabil, în contextul în care țara se confruntă cu o criza sanitară care necesită o gestionare pe care o conducere interimară nu o poate oferi, dar atrage atenția și asupra faptului că situația politică actuală ar putea afecta și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Avem o țară guvernată parțial. Avem nevoie de un guvern stabil pentru că o structură interimară are atribuții restrânse. Suntem în plină pandemie, iar până la șfârșitul anului trebuie să primim primii bani din PNRR. Un guvern interimar nu prea poate face nimic nici pentru pandemie și nici pentru PNRR. Avem o situație tensionată combinată cu o lipsă de încredere majoră din partea românilor în tot ceea ce înseamnă instituții și intervenția statului. Din păcate, nici Guvernul, nici Parlamentul și mai ales nici Administrația Prezidențiala nu dau vreun semn de normalizare a situației care ne macină și puțină stabilitate pe care o mai avem. În plină pandemie, lipsa unui guvern coerent și conștient de situația în care ne aflăm este ultimul lucru de care aveam nevoie.”, a declarat Petru Movilă, pe pagina sa de Facebook.