Peste 945.000 de numere portate in anul 2020

telefon

In anul 2020 au fost portate 945.186 de numere de telefon, din care 92% (873.519) sunt numere de telefonie mobila si 71.667 numere de telefonie fixa. Media lunara de portari aferenta anului 2020 este scadere fata de anul anterior, de la 79.902 in 2019 la 78.766 de portari. In lunile decembrie, octombrie si ianuarie s-au portat cele mai multe numere: 99.828, 93.249, respectiv 86.947 de numere portate. 

In 2020, 84% din numarul de portari au fost realizate de catre persoane fizice si 16% de catre persoane juridice, iar 31 de furnizori de telefonie fixa si mobila au fost implicati in procesele de portare desfasurate in acest an.

In total, de la introducerea serviciului de portabilitate in Romania in 2008, aproape 7,3 milioane de numere au fost transferate intre retele. Dintre acestea, 6,4 milioane sunt numere de telefonie mobila (87%) si peste 900 de mii de numere sunt de telefonie fixa.

Telefonie mobila

873.519 utilizatori de telefonie mobila si-au schimbat furnizorul in 2020. Cei mai multi utilizatori au optat pentru reteaua RCS & RDS – 377.536, in timp ce Telekom Romania Communications a primit prin portare 141.795 de utilizatori, Vodafone – 133.158, Orange – 125.633, iar Telekom Romania Mobile Communications – 95.375.

Din cele 873.519 numere de telefonie mobila portate in 2020, 55% au fost numere utilizate pe baza de abonament.

Telefonie fixa

In anul 2020 au fost portate 71.667 de numere de telefonie fixa, reprezentand 8% din totalul numerelor portate in acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixa portate au fost impartite intre principalii furnizori, astfel: RCS & RDS – 34.014, Orange – 13.671, Vodafone – 12.792, Telekom Romania Communications – 4.899 si GTS Telecom – 3.200.

Din cele 71.667 de numere fixe portate in 2020, 11.445 au fost numere independente de locatie, numere cu acces gratuit si numere cu tarif special.

Pe parcursul anului trecut ANCOM a primit 211 de petitii pe tema portabilitatii, utilizatorii semnaland in special realizarea cu intarziere a procesului de portare, aparitia unor probleme tehnice in derularea procesului de portare (cum ar fi intarzierea mesajelor introduse de furnizori in baza de date centralizata sau probleme de rutare), precum si aspecte legate de anularea portarii.

Bine de stiut

  • Portabilitatea numerelor de telefon ofera utilizatorilor libertate deplina de alegere pentru ca permite pastrarea numarului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.
  • ANCOM a creat pentru informare site-ul portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla in ce retea functioneaza orice numar de telefon folosit in Romania, daca acesta a fost portat, precum si sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.
  • ANCOM acorda sprijin operatorilor pentru desfasurarea corespunzatoare a proceselor de portare, dar nu poate aproba, refuza  sau anula cererile de portare (toate acestea fiind realizate de furnizori, la cererea utilizatorilor si cu respectarea legislatiei in vigoare).
  • Utilizatorii care doresc sa-si porteze numarul de telefon sunt sfatuiti sa verifice contractul pe care il au cu operatorul actual; in cazul in care perioada minima contractuala nu a expirat, cel mai probabil vor fi in situatia de a plati penalitati pentru rezilierea anticipata a contractului, in special daca a fost achizitionat si un terminal odata cu serviciile de comunicatii.
  • In cazul telefoniei mobile, pentru a vedea calitatea semnalului din reteaua furnizorului la care vor sa-si porteze numarul, in zonele de interes pentru ei, utilizatorii pot consulta harta aisemnal.ro, ce cuprinde rezultatele masuratorilor realizate de Autoritate in 2019 si 2020 si este pusa la dispozitia publicului in acest scop.