Peste 75.000 de cazuri de infecții respiratorii acute, într-o săptămână

Mai mult de 75.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost înregistrate într-o săptămână. Dintre acestea, peste 2.800 au fost cazuri de gripă clinică. De la începutul sezonului au fost confirmate în laborator 663 de cazuri de gripă.
Conform raportului publicat, joi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 28 martie – 3 aprilie, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinica, IACRS şi pneumonii) a fost de 75.628, de 1.9 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (38.581) şi cu 3.4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (78.272).
Astfel, au fost raportate, la nivel naţional, 2.812 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 85 de cazuri înregistrate în perioada similară din 2021.
În săptămâna 28 martie – 3 aprilie au fost raportate 9 cazuri de Infecţie Respiratorie Acută Severă (SARI), cu 5 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi faţa de zero în aceeaşi perioada a sezonului precedent.