Peste 400 kg de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiști ieșeni

WhatsApp Image 2023-01-03 at 10.33.10

În perioada 30-31 decembrie a.c., polițiștii Poliției Municipiului Pașcani, în urma unor acțiuni organizate în cadrul planului “Foc de artificii”, pe raza mun. Pașcani, au identificat doi bărbați, de 31 ani, respective 34 ani care ar fi deținut articole pirotehnice, de diferite categorii. Astfel, au fost indisponibilizate din două auto în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 250 de kg de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2 și F3 de periculozitate.

La data de 31 decembrie 2022, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași, în urma unor acțiuni organizate în cadrul planului “Foc de artificii”, pe raza mun. Iași, au găsit lângă un auto parcat articole pirotehnice, de diferite categorii, ulterior fiind identificați alți doi bărbați care ar fi deținut articole pirotehnice. Astfel, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, peste 150 de kg de articole pirotehnice, din categoriile P1, P2 și F2, F3 și F4 de periculozitate, care au fost indisponibilizate.

În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”.