Peste 37 tone de deșeuri din Bulgaria, oprite la P.T.F. Giurgiu

1632206843333-14429-S4

Ieri, la Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, în urma controlului specific asupra a două camioane, au fost găsite peste 37 de tone de deșeuri ce urmau să fie introduse ilegal în țară. Autotrenurile erau conduse de doi cetățeni bulgari, în vârstă de 40, respectiv 56 de ani.

Primul șofer transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 23.800 de kilograme deșeuri metalice, iar cel de-al doilea șofer transporta cantitatea de 13.780 de kilograme deșeuri din plastic.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de transfer prezentate autorităților de control erau incomplete. La cercetări s-a mai stabilit faptul că deșeurile sus-menționate erau încărcate din Bulgaria și destinate unor societăți comerciale din județele Buzău și Călărași.

În acest context, având în vedere aspectele constatate,  nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare