Peste 3.500 de ucraineni au intrat în România prin P.T.F. Sculeni, în ultima zi

275117449_320654433429600_1300371814783614796_n

Peste 3.500 de cetățeni ucraineni au intrat în ultimele 24 de ore prin Punctul de trecere a frontierei Sculeni, aflat în comuna Victoria.

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a făcut o vizită în teren și a discutat cu primarul Daniel Crețu despre măsurile pentru primirea refugiaților.

„Primăria s-a mobilizat exemplar și a organizat un centru de cazare cu 30 de locuri, pentru a prelua o parte dintre persoanele care intră în România pe la Vama Sculeni. Momentan, nu există solicitări de cazare, dar este important ca autoritățile locale să fie proactive și pregătite pentru a susține criza umanitară care este abia la început.Vreau să mulțumesc tuturor primarilor care s-au mobilizat, organizând centre de cazare, strângând donații sau susținând cauza refugiaților în comunitățile lor. Să rămânem uniți și solidari în aceste vremuri este calea pentru a depăși această perioadă grea”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.