Peste 2,5 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul perioadei pre-conflict

refugiati

foto: ProfiMedia

Numărul cetățenilor ucraineni care au intrat în România a trecut de 2,5 milioane, potrivit datelor transmise de Poliția de Frontieră, care precizează că a fost luată în calcul și perioadă pre-conflict, începând din 10 februarie.

„În data de 05.10.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 151.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 43.700 de mijloace de transport”, a anunțat Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare în România, au fost 71.642 de persoane, dintre care 8.486 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 10,2% faţă de ziua precedentă.

„Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05.10.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.508.047 cetăţeni ucraineni”, a precizat Poliția de Frontieră.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.