Peste 20 de persoane nu au putut intra la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru că poliția le-a găsit droguri în buzunare
22 de persoane nu au fost lăsate să intre la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru că au găsite droguri asupra lor, iar trei participanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Reprezentanţii Jandarmeriei Române au anunţat că a doua zi a Festivalului Sunwaves s-a desfăşurat fără incidente.
“A doua zi de desfăşurare a Festivalului Sunwaves 2023 a fost una fără evenimente negative. Principalul obiectiv al forţelor de ordine a fost prevenirea incidentelor şi verificarea condiţiilor de siguranţă. Măsurile proactive şi dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranţă a accesului, precum şi gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins şi nu au fost înregistrate incidente de ordine publică”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Române, potrivit News.ro.