Peste 1000 de copii au fost tratati anul trecut la Sectia de chirurgie plastica de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iasi

chirurgie

Peste o mie de pacienți au fost tratați anul trecut în Secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

Singura secție pediatrică din chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din Moldova și a doua din România a fost înființată în luna aprilie 2021, în urma deciziei plenului Consiliului Județean Iași.

Până la înființarea acestei clinici, cazurile cu arsuri de peste 20% din suprafața corpului erau transferate la București.

Secția are 30 de paturi, dintre care 10 destinate Unității Funcționale de Arși, iar 20 de paturi pentru Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă.