Peste 100 de migranţi ajung zilnic în Germania dinspre Belarus

migranti

Peste 100 de migranţi ilegali ajung în Germania în medie în fiecare zi după ce au trecut prin Polonia dinspre Belarus, a anunţat vineri poliţia germană, potrivit agenţiei DPA.

De la începutul lunii noiembrie au fost înregistrate în Germania în total 1.488 de intrări ilegale dinspre Belarus, majoritatea de-a lungul graniţei cu Polonia, iar de la începutul anului 9.329.

Sosirile migranţilor au crescut abrupt de vara aceasta, majoritatea fiind irakieni, dar şi un număr considerabil de sirieni şi afgani.

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko că încurajează dinadins sosirile migranţilor cu avionul până la Minsk şi apoi îi direcţionează cu însoţitori către frontiera externă a UE, ca represalii pentru sancţiunile europene instituite împotriva Belarusului după reprimarea opoziţiei ce contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Mii de migranţi sunt în prezent blocaţi de-a lungul graniţei Belarusului cu Polonia, Letonia şi Lituania, ţări care au luat măsuri de securitate pentru a împiedica intrările. Purtătorul de cuvânt al guvernului regional din Kurdistanul irakian cifrează la aproximativ 8.000 numărul irakienilor proveniţi din această provincie care ar fi blocaţi la graniţa belaruso-polonă.

Vorbind joi în faţa parlamentului de la Berlin, ministrul de externe german Heiko Maas a asigurat Polonia de solidaritatea UE în această criză şi l-a acuzat pe Lukaşenko că practică un joc periculos.