PES activists România a lansat caravana „Românii merită în Schengen”

301940153_616926199792878_5338167458131356295_n

PES activists România a lansat, în cadrul unei noi ediții a Universității Europene de Vară cu tema “Europa noastră, viitorul nostru“, caravana #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care vor strânge peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

În prezenţa a peste 300 de militanţi şi coordonatori PES activists și militanți europeni ai Partidului Social Democrat, precum şi a numeroşi invitaţi din țară și diaspora, printre care ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, liderul delegației Partidului Social Democrat din Parlamentul European, Dan Nica, senatorul Felix Stroe, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu, președintele Tinerilor Social Democrați (TSD), Alexandru-Mihai Ghigiu, jurnalistul DC News Val Vâlcu, analistul politic Sarmiza Andronic, redactorul-șef al CaleaEuropeana.ro, Robert Lupițu și primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, dar și reprezentanți ai mass-media și exponenți ai mediului academic și asociativ, au avut loc dezbateri interactive cu privire la evoluțiile politice la nivel național și european, în contextul provocărilor semnificative pe care Uniunea Europeană a trebuit să le gestioneze în ultimul an, precum pandemia generată de coronavirus, criza energetică sau războiul din Ucraina.

Universitatea Europeană de Vară a început cu mesajele liderilor social-democrați europeni printre care Sergei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și comisarul european pentru egalitate Helena Dalli, de susținere pentru România și Partidul Social Democrat și a inclus mai multe ateliere tematice și traininguri despre afaceri europene, comunicare politică și activism de stânga.

„În actualul context plin de provocări, Uniunea Europeană și-a demonstrat viabilitatea. Suntem într-o alianță care oferă securitate, resurse pentru dezvoltare și parteneri pe care ne putem baza. Trebuie spus românilor că cei care critică UE nu vor binele României, nu au niciun proiect alternativ sau, mai rău, vor să ducă țara spre Rusia.

Dar integrarea noastră nu s-a terminat. Aderarea României la spațiul Schengen este tot mai aproape și poate asigura românilor drepturi depline și oportunități economice semnificative pentru țara noastră. De aceea, insistăm cu acest deziderat prin organizarea în cadrul campaniei noastre #RomâniiMerităÎnSchengen a unei caravane prin care vom prelua mesajele românilor de sprijin din toată țara. Noi, cei de stânga, Partidul Social Democrat și Partidul Socialiștilor Europeni (PES) suntem cei care, prin fapte și profesionalism, am demonstrat că putem aduce un plus României în plan european“, a declarat Victor Negrescu, europarlamentar și coordonator național PES activists România.

Campania #RomâniiMerităÎnSchengen este un demers inițiat de PES activists România, cu scopul de a sprijini aderarea României la spațiul Schengen. În cadrul campaniei, cetățenii au posibilitatea să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărților poștale puse la dispoziție, mesajele lor de susținere pentru acest deziderat. Campania își propune să strângă peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor, după ce un demers anterior, respectiv campania #RomâniaCereÎnSchengen lansată în 2015, a strâns zeci de mii de semnături pentru o petiție ce a fost depusă la nivelul instituțiilor europene, conducând la o rezoluție de sprijin din partea Parlamentului European.