Perchezitii la Primaria Pascani din cauza unui functionar acuzat de trafic de influenta

Doua perchezitii au fost efectuate ieri la Primaria Pascani si la domiciliul unui functionar public angajat in aceeasi institutie, suspect intr-un dosar de trafic de influenta.
In perioada iulie – decembrie 2021, functionarul a pretins de la mai multe persoane sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de euro lăsând să se creadă că își va exercita influența asupra altor funcţionari publici, angajați ai primăriei, în legătură cu efectuarea unor angajări în cadrul instituţiei sau obţinerea, în mod ilegal, a unor autorizaţii de construire.
În prezent, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
Perchezitiile de ieri au fost efectuate de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.