Percheziții în Vaslui: 13.000 de țigarete de contrabandă descoperite la un bărbat din Tutova
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 11 iunie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție domiciliară, în comuna Tutova, județul Vaslui.
Astăzi, 11 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui, cu sprijinul cadrelor Serviciului de Investigații Criminale, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție, la adrese din comuna Tutova, județul Vaslui (la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice).
În urma activităților desfășurate, la una din locuințele percheziționate, au fost descoperite și ridicate 13.000 de țigarete de proveniență Republica Moldova, care nu aveau aplicat timbrul de acciză.
În continuare, se efectuează cercetări față un bărbat, de 46 de ani, din comuna Tutova, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, existând suspiciunea că acesta a deținut, în vederea comercializării, bunuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă.
Față de acesta s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului in vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului cercetat.