Perchezitii in Iasi la domiciliile unor traficanti de droguri. 2 persoane au fost retinute

droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Iași, pentru documentarea activității infracţionale a doi bărbați, din județul Iași, cercetați pentru trafic de droguri de risc. Aceștia au fost reţinuți, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2022 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) către consumatori din municipiile Vaslui și Iași.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diverse cantități de cannabis, patru terminale mobile, cinci cartele SIM, două carduri de memorie, o tabletă, patru grindere și un cântar electronic. 

Față de cei doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, unul dintre ei fiind prezentat, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.

Față de al doilea bărbat, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale. Activitățile au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.