Percheziții DNA la Administrația Spitalelor. Directorul general adjunct ar fi luat mită pentru contracte de achiziție publică

Sunt percheziții luni dimineață la Administrația Spitalelor, instituție aflată în subordonarea Primăriei București. În vizorul anchetei procurorilor anticorupție este directorul general adjunct.

Procurorii DNA au de mai multă vreme suspiciuni în acest caz care are în vedere fapte de luare de mită. Directorul general adjunct al instituției ar fi luat mită în două tranșe, evaluate la 20.000 de euro și, respectiv 300.000 de lei.

Faptele de corupție au avut legătură cu contracte de achiziție publică.

După percheziții vor avea loc audieri, directorul general adjunct urmând să dea declarații anchetatorilor. Administrația Spitalelor gestionează spitalele și instituțiile de sănătate publică aflate în coordonarea municipalității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *