Pensii umflate cu vechime falsă, anchetate de DIICOT
O anchetă de amploare privind o posibilă fraudă de milioane de lei ajunge și în Moldova. Procurorii DIICOT au făcut 30 de percheziții într-un dosar în care este vizată o rețea suspectată că ar fi creat vechime fictivă în muncă pentru sute de persoane, pentru obținerea unor pensii mai mari.
Printre județele vizate de anchetatori se află și Galați, alături de București, Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița și Călărași.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi acționat încă din anul 2018 și ar fi introdus în bazele de date oficiale informații nereale privind perioade de muncă și contribuții sociale. Datele ar fi fost folosite ulterior pentru întocmirea dosarelor de pensionare sau pentru recalcularea unor pensii.
Anchetatorii susțin că, în această schemă, ar fi fost folosite firme fără activitate, asociații și persoane ale căror date de identificare ar fi fost utilizate pentru emiterea unor documente false.
În schimbul acestor acte, beneficiarii ar fi plătit sume cuprinse între 15.000 și 50.000 de lei, pentru a obține retroactiv perioade de vechime care nu ar fi existat în realitate.
Peste 860 de persoane ar fi beneficiat de această metodă, iar prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 7 milioane de lei.
În dosar sunt cercetate infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și accesarea neautorizată a unor informații.
Perchezițiile au vizat locuințe, sedii de firme și o instituție publică, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a întregului mecanism prin care ar fi fost obținute ilegal drepturi de pensie.