Pe 28 martie încep înscrierile în clasa pregătitoare

Clasa-pregatitoare

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că metodologia pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2022-2023 a fost lansată și nu este diferită față de cea de anul trecut.

„Începând cu 28 martie putem spune că se dă startul înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Săptămâna viitoare vom discuta în Comisia de Dialog Social, iar până pe 28 martie trebuie să parcurgem toate aceste etape pentru ca pe 28 martie să putem da starul înscrierilor în clasa pregătitoare” a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

În prezent, specialiștii din Minister lucrează la calendarul și regulile înscrierilor pentru anul acesta, a declarat Florian Lixandru, miercuri, pentru Edupedu.

„Săptămâna viitoare, cel târziu, metodologia va fi publică. Nu sunt modificări esențiale [față de regulile de anii trecuți – N.Red.], se adaptează doar calendarul la anul școlar viitor. În principiu, acțiunile din calendarul de înscrieri în clasa pregătitoare 2022 vor debuta pe 28 martie, ceea ce nu înseamnă că atunci se realizează înscrierile efective [al copiilor la școli – N.red.], ci acțiunile din calendar, cum ar fi publicarea circumscripțiilor școlare, afișarea numărului de clase pregătitoare” de către inspectoratele școlare județene și școli, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat din Ministerul Educației.