Patru instituţii de cultură organizează spectacole în 10 locații

Artistii din patru institutii de cultura din municipiul Iasi vor susţine in luna septembrie, timp de zece zile, spectacole si concerte in diferite locatii si spatii neconventionale din oras. Evenimentele se vor desfasura, in cadrul unui proiect intitulat ‘Artişti în oraş’.

Actiunea este o continuare a unui proiect lansat în urmă cu patru ani de Ateneul Naţional din Iaşi, intitulat ‘Ateneul în oraş’. În cadrul noului proiect vor susţine spectacole şi concerte artişti din cadrul Ateneului Naţional din Iaşi, Operei Naţionale Române, Casei de Cultură a Studenţilor şi Şcolii Populare de Arte.

Andrei Apreotesei, manager Ateneu Iași: „Înseamnă în primul rând o extindere a proiectului pe care noi îl avem de 5 ani de zile, Ateneu în oraș și de 5 ani de zile tot purtăm tratative cu diferite instituții pentru a le aduce alături de noi în acest proiect, practic să transformăm Iașul într-o mare scenă”.

În cazul în care acest proiect se va bucura de succes în rândul ieşenilor, va fi extins atât din punct de vedere al perioadei de desfăşurării, cât şi al numărului de evenimente organizate.

Daniel Șandru, manager interimar ONRI: „Nu lăsăm parteneriatele doar pe hârtie, ci le punem în practică. Facem pași concreți, avem proiecte relevante pe care comunitatea, cred eu, le va considera benefice. E o reunire a energiilor instituționale și artistice, de la Opera Națională Română din Iași, Ateneul din Iași, Casa de Cultură a Studenților și Școala de Arte Titel Popovici, un lucru care cred că până în prezent nu a funcționat în comunitatea noastră culturală și academică, dar care de câteva luni încoace, începe să avanseze”.

În cadrul proiectului ‘Artişti în oraş’, zeci de artişti de la ansamblul folcloric Doina Carpaţilor, de la clubul de dans The Sky şi de la clubul Dance vor susţine spectacole pe esplanada Mimoza.

Bogdan Crucianu, director CCS Iași: „Casa de Cultură a Studenților este direct implicată în cadrul acestui eveniment. Peste 40 de tineri artiști din cadrul cluburilor noastre și aici fac referire la Ansamblul Folcloric, Doina Carpaților, la Trupa de dans The Sky, la partenerul nostru Tazu Dance și bineînțeles la clubul de muzică Richard Oschanitzky, vor fi prezenți pe data de 26 septembrie pe esplanda Mimoza din Păcurari”.

Școala Populară de Arte Titel Popovici este partener al acestui proiect, iar cei pasionați de artă sunt nerăbdători să vină în faţa iesenilor cu un program cultural cât mai variat, cu momente artistice de muzică și actorie.

Vlad Baba, manager Școala Populară de Arte Iași: „Suntem implicați și participăm activ la acțiunile Ateneului în oraș, precum și în cadrul Festivalului Străzii Lăpușneanu. Momente artistice de muzică ușoară, de jazz, de dans popular la cele 2 acțiuni organizate de Ateneul Național din Iași, urmând ca la finalul lunii septembrie să organizăm Festivalul Internațional de Dans Popular, Tudorel Stănescu”.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!