Patrimoniu și comunitate – un nou program cultural la MNLR Iași

photo_2022-01-07_13-18-47

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași lansează un nou program cultural, seria de conferințe Patrimoniu și comunitate, ce aduce în fața publicului istorici, arhitecți și filologi. Aceștia vor fi în centrul unor evenimente care investighează rolul și valorificarea patrimoniului în dezvoltarea societăților, propun abordări moderne asupra moștenirii culturale și soluții de integrare creativă în comunitate.

Primul eveniment din serie are loc în contextul Zilei Culturii Naționale – sâmbătă, 15 ianuarie 2022, începând cu ora 11:00, la Casa Muzeelor (strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași) și îl are ca invitat pe istoricul Sergiu Musteață. Intitulată Rolul moștenirii culturale în dezvoltarea unei societăți durabile. Cazul Municipiului Chișinău,conferința va aborda subiectul rolului facilitator al moștenirii culturale în domeniul dezvoltării durabile. Conform Agendei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată în 2015, statele sunt încurajate să acorde o atenție mai mare moștenirii culturale și naturale, un domeniu interdisciplinar care reprezintă o componentă esențială a economiilor contemporane, un factor important de dezvoltare și consolidare a identității (urbane). Invitatul Sergiu Mustață va releva din mai multe perspective rolul patrimoniului cultural în strategiile de dezvoltare a Republicii Moldova și altor state și orașe europene.

Sergiu Musteață este doctor în istorie, profesor al Școlii Doctorale de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, conferențiar universitar al Catedrei de Istorie și Geografie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, editor al seriilor de monografii „Tânărul istoric”, „Istorii și documente necunoscute” și redactor-șef al revistei„Plural. History. Culture. Society”. Domeniile sale de interes sunt valorificarea patrimoniului etnocultural și istoria contemporană a Republicii Moldova. Printre publicațiile recente se numără Nicolae Lupan, disidentul și jurnalistul. La microfonul Europei Libere (1978-1988), Chișinău, Editura ARC, 2021; Managementul patrimoniului mondial: de la situația din România la exemple de bune practici, Chișinău / Cluj-Napoca, Editura ARC / Editura MEGA, 2020; Nomads and Natives beyond the Danube and the Black Sea, 700-900 CE, Amsterdam University Press, ARC Humanities Press, Leeds, 2018; Anul 1918 în emisiunile Europei Libere (1955-1991), Editura Arc, Chișinău, 2018; Noi despre vecini și vecinii despre noi. Manualele de istorie în Republica Moldova, România și Ucraina, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2018; Basarabia la un secol de la Marea Unire. O istorie politică a Republicii Moldova (1991-2018), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2018 (coautor).

Evenimentul de sâmbătă, 15 ianuarie 2022, se desfășoară la Casa Muzeelor, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru a putea facilita accesul celor care nu pot ajunge la conferință, aceasta va putea fi urmărită și live, pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române Iași.