Pasi importanti pentru construirea unei sosele de centura a Botosaniului

centura-suceava

Proiectul privind șoseaua de centură a municipiului Botoșani are șanse mari de a fi finanțat și realizat în următorii ani. Această șosea de centură va avea o lungime de 10 kilometri și va face legătura între drumurile Botoșani – Suceava și Botoșani – Tg. Frumos, prin comuna Curtești.

Potrivit primarului Cosmin Andrei, urmează semnarea contractului de finanțare și apoi realizarea proiectului tehnic și demararea lucrărilor.

“A fost semnat un ordin de ministru în data de 22 decembrie pentru aprobarea listei de proiecte de infrastructură de transport, în vederea includerii la finanțare în Programul Operațional Infrastructură Mare a șoselei de centură ocolitoare a municipiului Botoșani. La poziția 17 avem șoseaua de centură a municipiului Botoșani, proiect depus de ADI Zona Metropolitană, cu o valoare estimată de 165 milioane lei. Am perfectat un parteneriat de implementare în care colaborăm cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru implementarea acestui proiect în cadrul viitorului exercițiu financiar. În momentul în care programul va fi funcțional, putem depune proiectul pentru șoseaua de centură a municipiului Botoșani”, a spus primarul Cosmin Andrei.