Parteneriat pentru reabilitarea cu fonduri europene a Bisericii Sf. Spiridon

biserica

Primăria Municipiului Iaşi a semnat un parteneriat cu Parohia Sf. Spiridon în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile necesare reabilitării atât a Bisericii, cât şi a Turnului Clopotniţă cu cele două cişmele.

Primăria va asigura finanțarea pentru elaborarea documentației tehnico-economice necesare pentru depunerea cererii de finanțare, precum și logistica și resursele umane în vederea accesării fondurilor europene.

Mihai Chirica , primarul Iași: „Un monument superb al Iașului, situat chiar în centrul orașului, va fi reabilitat cu fonduri europene. Atât Biserica „Sfântul Spiridon” cât și Turnul Clopotniță cu cele două cișmele își vor recăpăta – cât mai repede, sperăm – strălucirea de odinioară. În urmă cu ceva timp s-a mai încercat refacerea Turnului, dar finanțarea a fost sistată în mod inexplicabil. Era păcat ca un astfel de edificiu, încărcat de atâta istorie, să se năruiască, așa că, profitând și de experiența dobândită la refacerea Mănăstirii Frumoasa, Primăria Municipiului a venit în ajutorul Parohiei pentru o accesare cât mai rapidă a fondurilor europene. Avem datoria de onoare să păstrăm moștenirea istorică a Capitalei Moldovei!”.