Parteneriat istoric realizat de Universitatea Cuza

WhatsApp Image 2022-10-06 at 12.11.52

Astăzi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a avut loc o conferința de presă care a avut ca subiect principal identificarea de noi oportunități în vederea sprijinirii studenților români de pretutindeni care studiază la UAIC. Astfel, prima universitate din Romania a semnat o colaborare istorică cu departamentul pentru Românii de Pretutindeni, lărgindu-și orizonturile la scară mondială.

Universitatea „Alexandru I. Cuza” din Iași  își deschide porțile studenților din întreaga lume. În sprijinul studenților români de pretutindeni care studiază la UAIC și a integrării acestora în comunitatea academică, Universitatea Cuza a semnat un parteneriat de colaborare cu departamentul Românilor de Pretutindeni.

„Un protocol în baza căruia să punem bazele unei colaborări mai ample, mai profunde, mai cuprinzătoare între universitate și departament, între misiunea academică, științifică, culturală pe care o avem și românii de pretutindeni. Avem în vedere cu prioritate, în principal, tinerii care sunt sau doresc să devină studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și mediul academic, științific cultural din toate țările de pe toate continentele”, a declarat Tudorel Toader, rector UAIC.

De asemenea, Gheorghe-Florin Cârciu, Secretar de Stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României s-a arătat încântat de această colaborare.

„Este o zi istorică pentru departamentul Românilor de pretutindeni să facem acest parteneriat împreună cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și este primul parteneriat pe care îl face departamentul cu o universitate din România. Și nu este întâmplător că primul parteneriat este făcut cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, a spus Gheorghe-Florin Cârciu, Secretar de Stat.

Peste 25 de mii de studenți studiază la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași”.