Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor avea, miercuri, şedinţe separate, pentru declanşarea procedurii de convocare a unei sesiuni extraordinare săptămâna viitoare.
Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor avea, miercuri, şedinţe separate, pentru declanşarea procedurii de convocare a unei sesiuni extraordinare săptămâna viitoare. Legislativul urmează să dezbată şi să voteze mai multe acte normative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.
Cel mai controversat proiect vizează salarizarea bugetarilor, pentru care procedura de adoptare a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti, hotărâre pe care Ministerul Muncii o va contesta.
Alina Bordeiaşu: ”Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a legislativului, începând cu 27 iulie pentru proiectele restante din PNRR şi a propus în acelaşi timp constituirea unui comitet de criză parlamentară pentru soluţionarea blocajului politic actual. Acest grup de lucru ar urma să funcţioneze până la instalarea unui guvern cu puteri depline pentru a adopta măsurile urgente.
Sorin Grindeanu: Partidul Social Democrat deja a redactat un amendament prin care prorogăm până la 1 octombrie intrarea în vigoare a TVA-ului de 21% pentru achiziţiile de locuinţe. A doua chestiune ar fi mecanismul de compensare a preţurilor la carburanţi. Şi trebuie să facem un amendament prin care să deblocăm schemele de personal din sănătate.
Şi preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declanşat procedurile pentru o sesiune extraordinară a parlamentului, a făcut apel la responsabilitate politică pentru adoptarea reformelor restante din PNRR şi a precizat că este nevoie de o nouă lege a salarizării care să elimine inechităţile.
Actul normativ a fost însă blocat de Curtea de Apel Bucureşti, care a suspendat procedura de adoptare a legii, la cererea sindicatelor din sănătate. Ministerul Muncii a anunţat deja că va contesta hotărârea instanţei care – susţin reprezentanţii instituţiei – nu împiedică dialogul social pe legea salarizării, potrivit www.romania-actualitati.ro