Părinții cer revenirea la școala online la incidență de 6 la mie

scoala online

Federația Națională a Părinților a transmis astăzi o solicitare miniștrilor Sănătății și Educației de a modifica ordinul comun așa încât, la o rată de infectare ce depășește 6 la mia de locuitori, școlile să poată decide, prin Consiliul de Administrație, trecerea la ore online, indiferent de numărul de clase cu activitatea fizică suspendată.

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți cere miniștrilor în exercițiu ai Sănătății și Educației ca elevii din localitățile unde incidența COVID depășește 6 la mia de locuitori să rămână acasă și să învețe în sistem online.

„Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate”, se arată în scrisoarea trimisă de Federație miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Cseke Attila.

„Totodată vă solicităm să se garanteze desfăşurarea procesului educaţional online pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor”, potrivit documentului.

„Federaţia noastră a susținut permanent necesitatea desfășurării cursurilor cu prezență fizică a elevilor si suntem pe deplin conștienți de dezavantajele școlii online, însă, nu putem pune în pericol sănătatea copiilor și a familiilor noastre”, se mai arată în scrisoare.

În mai puțin de o lună de la începutul noului an școlar, aproape 13.000 de elevi şi 4400 de profesori s-au infectat cu COVID-19.