Părintele Ioan Bârgăoanu, la „Ferestre către suflet”: „Nu putem vedea Cerul fără să vedem sărmanul” 

Invitat_ferestre

Rugăciunea împlinită prin milostenie

În Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț vorbim despre împlinirea rugăciunii prin milostenie cu preotul Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti şi paroh în comuna Mănăstirea Caşin din judeţul Bacău.

Prin proiectul „Masa Bucuriei”, la prânzul ştefanian sunt oferite lunar 3.500 de porţii de mâncare pregătite în cantina Protopopiatului Oneşti. „Să ascultăm poporul care plânge şi care trebuie hrănit. Însă nu doar să-l ascultăm, căci dacă el e flămând, eu doar să-i vorbesc?”, spune părintele Ioan.

A venit odată o persoană care a zis că e Iisus Hristos. Sigur că rămâi şocat pe moment, când auzi aşa ceva. Atunci eu l-am întrebat: «Dar Iisus Hristos nu mănâncă?» Iar el a zis că da. S-a aşezat frumos la masă şi a servit prânzul cu ceilalţi…”, mai povesteşte părintele Ioan, care subliniază că „rugăciunea nu poate să se facă fără o bucată de pâine”. În toată experienţa sa, părintele Ioan Bârgăoanu a înţeles că „săracii ajută pe cei mai săraci decât ei”.

În ediţia specială de săptămâna aceasta a emisiunii „Ferestre către suflet” descoperim întâmplări extraordinare de viaţă povestite de părintele Ioan Bârgăoanu, slujitorul unicei parohii din ţară închinate Sfântului Simeon Noul Teolog, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta 1.000 de ani (1022-2022). Activitatea filantropică amintită de părintele Ioan se desfăşoră prin Asociaţia Patmos Oneşti, cont RO95 RNCB 0030 1617 6230 0001.

Vizionare plăcută!