Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi ancheteaza achizitionarea de vaccinuri anti Covid in UE

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi a confirmat astazi că are o anchetă în curs de desfășurare privind achiziționarea de vaccinuri anti-COVID-19 în Uniunea Europeană. Această confirmare excepțională vine după interesul public extrem de ridicat. „Nu vor fi făcute publice alte detalii în această etapă”, a precizat EPPO.

Confruntat la inceputul acestei saptamani cu numeroase întrebări din partea parlamentarilor europeni, gigantul farmaceutic Pfizer a rămas vag în ceea ce privește contractele sale de achiziție de vaccinuri și a mesajelor text schimbate cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Comisia specială a Parlamentului European pentru COVID a audiat luni mai multe companii farmaceutice, inclusiv Pfizer, cu privire la rolul lor în gestionarea pandemiei. Prima dezamăgire pentru eurodeputați a fost faptul că directorul general al Pfizer, Albert Bourla, programat inițial să participe la audieri și să răspundă la întrebări, nu s-a prezentat. El a fost înlocuit de Janine Small, președintele regional al diviziei de vaccinuri și piețe internaționale dezvoltate a Pfizer.

Confruntată cu protestele europarlamentarilor prezenți în sală, Small a declarat că îi „pare rău” pentru absența lui Bourla și a subliniat că ea este „cea mai potrivită persoană” pentru a răspunde la întrebările lor, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a-i convinge pe toți.

„Cred că nu a venit în mod deliberat pentru că nu a vrut să se confrunte cu controversele”, a declarat pentru EURACTIV europarlamentarul francez și membru COVI Véronique Trillet-Lenoir.

Small a trebuit să se confrunte cu controversele, începând cu opacitatea contractelor de achiziție a vaccinurilor COVID-19, pe care toate grupurile politice din Parlament doresc să fie făcute publice. Pfizer este „foarte transparentă”, iar toate contractele sunt „la dispoziția deputaților”, a declarat Small.

Contractele disponibile publicului sunt parțial redactate și, cu alte cuvinte, imposibil de citit.

„Nu am reușit niciodată să aflăm locurile de producție, nu am reușit niciodată să obținem calendarele de livrare”, a declarat Trillet-Lenoir pentru EURACTIV.

Small a spus că informațiile sunt confidențiale din „motive de concurență”. „Trebuie să țineți cont de acest lucru”, le-a spus ea eurodeputaților. „Dacă locațiile de producție se află în India, acest lucru ridică întrebări legate de legislația muncii, siguranța livrărilor, calitatea produselor sau respectarea mediului”, a subliniat Trillet-Lenoir.