Panouri solare furate din Spania descoperite în Vama Siret

panouri solare

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, la controlul de frontieră, în două microbuze, 274 de panouri solare care erau furate din Spania.

Trei persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar panourile solare în valoare de aproximativ 329.000 lei au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.

În data 3 ianuarie a.c., la Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-au prezentat  pentru efectuarea formalităților de frontieră, trei bărbaţi, doi cu dublă cetăţenie româno-ucraineană şi unul de cetăţenie ucraineană, aflaţi în  două microbuze, în care transportau panouri solare.

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunţit asupra persoanelor şi mijloacelor de transport, în urma căruia au stabilit ca în interior se aflau mai multe cutii ce conţineau 274  panouri solare. 

Existând suspiciuni cu privire la provenienţa bunurilor transportate, au fost efectuate verificări suplimentare în urma cărora s-a constatat că există o alertă emisă de către autoritățile din Spania cu privire la furtul mai multor panouri solare dintr-un camion al unei companii de transport. Astfel, în urma verificărilor derulate  acestea au fost identificate după modelul și seriile consemnate în sesizare.

Cele trei persoane sunt cercetate de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar cele 274 de panourile solare în valoare de  aproximativ 329 .000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, cele două microbuze marca Mercedes Benz şi Fiat Ducato în valoare totală de 119.000 lei, au fost  indisponibilizate urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.